Profitul agricol nr 23
12 iunie 2019
Noutati
Taranul Sarac duce dorul Consfatuirilor cu Agricultura
Constantin Craciun, Taranul Sarac din Campineanca, Vrancea (cel care vine pe la diverse întalniri politice plin de scaieti), a participat la Forumul agricultorilor. Dupa ce a aflat de motiunea de cenzura, spune ca e suparat pe Petre Daea, ca nu-i mai raspunde la telefon. Taranul Sarac ar vrea sa fie convocati 11.000 de tarani, de doua ori pe an, sa discute cu ministrul despre probleme agricole. Un fel de Consfatuire cu Agricultura de-a lui Ceausescu.

Luni, 3 iunie, Uniunea Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV - a avut Adunarea Generala, în cadrul careia Nicolae Sofone a anuntat ca se retrage din functia de presedinte al Uniunii din motive de sanatate. Prin vot, a fost ales presedinte Mircea Baluta, fermier din judetul Arges. Mircea Baluta are 49 de ani, este absolvent al Facultatii de Economie Agrara din Craiova, este casatorit si are doi copii - un baiat student la Cibernetica (ASE) si o fata studenta la Biomedicina, în Marea Britanie.

Federatia Crescatorilor de Bovine din Romania îi invita pe fermieri, în zilele de 21-22 iunie, la Ziua Nationala a Baltatei tip Simmental. Va avea loc în Targu-Mures, pe platoul din fata primariei, unde crescatori din 4 judete vor expune produse din lapte de Baltata Romaneasca. "De fapt, evenimentul are loc sub sloganul Baltata Romaneasca - rasa premium a produselor lactate", spune Valer Sician, director general la BVN Semtest Mures. "

A fost agitatie în capitala, la Palatul Parlamentului, unde, pe 4 iunie, au sosit 28 de ministri ai agriculturii din toate statele UE, plus o delegatie de experti europeni care fac parte din Comitetul special pentru Agricultura. Au mai fost reprezentantul Romaniei la Bruxelles, Achim Irimescu, comisarul european pentru Agricultura, Phil Hogan, vicepresedintele Comisiei de agricultura din vechiul Parlament European, Paolo de Castro, proaspat reales europarlamentar, si secretarul general al Copa-Cogeca, Pekka Pesonen.

Suprafata afectata de inundatii si grindina este de 10.000 ha, dar culturile nu sunt compromise, ci doar se afla în pericol temporar, a declarat ministrul Petre Daea. "Avem informatii despre culturile afectate de inundatii, dar sunt relative, pentru ca, de pe anumite suprafete pe care acum balteste apa, peste cateva ore sau zile se retrag apele. Vom avea în curand datele exacte. Este însa o suprafata mica, undeva la 10.000 de hectare la nivel national. Eu am o vorba: e mai mult bine decat rau pentru agricultura", se arata optimist ministrul.

Deputatii din Comisia pentru Agricultura au votat, dupa trei saptamani de dezbateri, proiectul de lege care sprijina fermierii crescatori de bubaline. Banii se acorda atat crescatorilor care fac investitii pentru realizarea de locuri de cazare în ferme de reproductie noi, cat si pentru ferme de reproductie aflate în activitate care îsi maresc capacitatea. Centrul discutiilor l-a reprezentat o problema legata de categoria careia i se adreseaza acest proiect: crescatorilor de rasa pura, celor care sunt înscrisi în Registrul Genealogic sau tuturor celor care vor sa faca investitii?


Lumea îl stie pe Barna Tánczos pentru functiile sale publice (fost presedinte ADS, fost secretar de stat, senator). Putini stiu ca, joia, dupa ce se întoarce acasa, la Sancraieni, în Harghita, pune pe umeras hainele de politician si îsi ia blugii si ghetele, cu care merge în grajd. De 10 ani, Barna Tánczos este si crescator de vaci Limousine. Au o ferma de familie pe numele sotiei doar pentru ca o lege ipocrita le interzice celor cu functii publice sa aiba si afaceri. L-am vizitat pe Barna Tánczos la el acasa, printre animale, si am descoperit ca, desi e fermier de week-end, stie totul despre vacile sale. Este deopotriva fermier si politician. "Cand sunt acasa, nu trece zi sa nu trec pe la ferma. Sunt zile în care stau 2-3 ore, depinde de timpul pe care îl am la dispozitie. Eu zic ca se împaca cele doua lucruri si chiar recomand tuturor politicienilor care se ocupa de zona agricola sa experimenteze, indiferent daca au acasa o sera, o plantatie de nuci, niste vaci de carne, de lapte, oi, porci, orice. Pentru ca, daca se întalnesc zi de zi cu problemele fermierilor, vad cu alti ochi activitatea ministeriala sau parlamentara. In Austria, de exemplu, în anumite zone, este imposibil sa ajungi politician daca nu ai o ferma".

Autoritatile veterinare din Polonia au confirmat prezenta pestei porcine la o ferma cu 8.000 de animale, cel mai mare focar de infectie descoperit pana în prezent. Ferma se afla în localitatea Bielsk Podlaskie, la aproximativ 50 de kilometri distanta de granita cu Belarus. Consecintele ar putea fi extrem de grave, pentru ca mai multe companii poloneze au cumparat recent porci de la aceasta ferma. Conform autoritatilor, focarul este al patrulea descoperit în acest an. Presa locala sustine însa ca virusul a facut ravagii în randul populatiei de porci mistreti, care au raspandit infectia în toata tara, iar peste 1.400 de cazuri de mistreti infectati au fost raportate din octombrie 2018.


Principalele organizatii ale fermierilor din Anglia si Tara Galilor au cerut guvernului sa amane cat mai mult iesirea din Uniunea Europeana pentru a proteja agricultura locala. Fermierii sustin ca un Brexit fara un acord comercial va avea efecte devastatoare asupra exporturilor de alimente din Regatul Unit. Prim-ministrul galez Mark Drakeford s-a alaturat apelului fermierilor si a explicat ca tarifele anuntate de autoritati în eventualitatea unui Brexit dur vor afecta foarte grav economia provinciei.

Syngenta a organizat la Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola din Caracal o prezentare a loturilor de cereale de toamna si de primavara, cu tehnologiile aferente, în cadrul carora au fost folosite produsele de protectie ale companiei. Nu au lipsit noutatile de mare interes, astfel ca fermierii au fost în numar mare, desi conditiile de vizitare nu erau tocmai ideale. Ploile însemnate cantitativ, cazute inclusiv în seara precedenta, au facut ca terenul sa fie mocirlos. Directorul general Syngenta, Sergiu Staicu, a mentionat în deschidere: "Va rog sa va ganditi cum ar fi fost daca ar fi trebuit sa ne stergem pantofii nu de noroi, ci de praf. Culturile ar fi aratat cu totul altfel".


Cristian Spiridon, fermier din Vaslui, lucreaza 400 ha si creste, în doua ferme, 110.000 de gaini ouatoare. De sase ani a introdus sorgul în structura de culturi, la început în loturi experimentale. Anul acesta va semana 35 ha. Intentioneaza sa creasca ponderea culturii, pe masura ce va stapani tehnologia. Cultiva sorg dintr-un considerent economic. In zona lui, din cinci ani, trei sunt secetosi. In iulie-august aproape ca nu exista precipitatii, iar temperaturile depasesc frecvent 30 de grade.

Fainarea vitei-de-vie produsa de agentul patogen Uncinula necator a fost observata prima data în tara noastra în anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu, ajungand astazi sa fie prezenta în orice plantatie de vita-de-vie din orice colt al tarii noastre. Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta în scoarta si, mai ales, în mugurii lastarilor infectati, dar si sub forma de peritecii. Primavara, pe miceliul ectoparazit se formeaza conidii, care raspandesc ciuperca pe întreaga perioada de vegetatie.


Termenul pana la care legumicultorii înscrisi în programul "Tomate" trebuie sa livreze doua tone de produse catre piata va fi prelungit dupa data de 31 mai, a anuntat ministrul Petre Daea. "În legumicultura am avut întarzieri în plantare si distrugeri în anumite zone la culturile protejate din cauza temperaturilor scazute. De aceea, suntem în situatia de a elabora un act normativ pentru prelungirea perioadei, în asa fel încat sa tinem cont de conditiile climatice", a precizat Daea. Ministrul a subliniat ca reasezarea termenului pentru cei 11.000 de fermieri care s-au înscris în programul "Tomate? este necesara din cauza temperaturilor din aceasta primavara, care le-a creat probleme.

Între cele doua razboaie mondiale autoritatile romane au avut un program ambitios de perdele forestiere pe terenurile agricole secetoase din Baragan, Dobrogea, Basarabia si alte regiuni cu deficit de umiditate. La baza acestor planuri de înfiintare a perdelelor forestiere au stat studiile si cercetarile întreprinse de savantul agronom acad. Gheorghe Ionescu-Sisesti si ale savantului silvicultor Marin Dracea, împreuna cu colaboratorii lor, sprijiniti de regimul monarhic si toate guvernele Romaniei Mari. Dupa cel de Al doilea Razboi Mondial si instaurarea noului regim, perdele forestiere de pe teritoriul actual al Romaniei au fost neglijate pana la distrugere dupa anii 1960, cand s-a încheiat colectivizarea agriculturii, fiind considerate de atotstiutorii comunisti ca nerentabile, în locul lor fiind extinse culturile cerealiere. În vara anului 2008, sub tutela Academiei Romane am efectuat o vizita de documentare împreuna cu acad. Cristian Hera si acad. Victor Giurgiu la Institutul de Cercetari Agricole "Dobrogea" din tara vecina Bulgaria.


Pe pajistile permanente sunt necesare lucrari anuale de întretinere în vederea mentinerii si sporirii productivitatii si biodiversitatii, pentru care Uniunea Europeana acorda subventii substantiale de agromediu, handicapuri naturale si altele. Daca pentru pajistile folosite în regim de faneata sau mixt conditiile de ecoconditionalitate sunt în linii generale respectate, pentru pajistile exploatate prin pasunat lucrurile nu sunt la nivelul asteptarilor. Suprafete mari de pasuni din zona montana în special, care primesc subventii, sunt lasate de izbeliste, fiind mai greu de controlat daca s-au respectat încarcarea cu animale si un minim de lucrari de întretinere. Astfel, un numar mare de posesori si utilizatori de pasuni primesc în conturile lor bancare sume mari de bani europeni, fara sa miste un deget, de unde si numeroasele fraudari privind concesionarea si utilizarea acestor suprafete cu destinatie agricola si ecoprotectiva. Cum putem limita astfel de matrapazlacuri la care unii dintre noi, baietii destepti pastorali, se pricep sa ne pacaleasca, an de an, ca nimeni altii?

Importatorul tractoarelor Arbos în Romania a lansat de curand o noua gama, Seria 5000. Tot mai multi fermieri s-au aratat interesati de achizitionare datorita unui raport optim între calitate si pret, precum si a garantiei de 36 luni. Printre cei care au cumparat deja un tractor din Seria 5000 se numara si Ovidiu Mitrofan, agricultor din localitatea Bosanci, judetul Suceava. Lucreaza 100 de hectare, 50 ale lui si 50 ale vecinilor. A fost atras de tractorul Arbos 5100 datorita pretului bun si a faptului ca a vazut acest tractor lucrand pe terenurile altor fermieri.


Precizia semanatului sta la baza ciclului de solutii pentru agricultura de precizie. O acuratete de 2 cm aduce multiple beneficii pentru fermieri: reducerea costurilor cu inputurile, cu fertilizarea si împrastierea îngrasamintelor, dar si cu orele de lucru în camp, cu motorina etc. Astfel, la sfarsitul sezonului creste productivitatea si, mai ales, creste profitul. De la sfarsitul anului 2018 compania americana Trimble, lider mondial în domeniul pozitionarii prin GPS, a lansat semnalul de corectie furnizat prin satelit cu precizie de 2 cm - Trimble CenterPoint RTX. RTX (real time eXtended) este semnalul de corectie receptat de la reteaua globala de sateliti, împreuna cu algoritmi de pozitionare si compresie si cu ajustari ale pozitiei pentru a calcula si a reda pozitia exacta a receptorului.

Potrivit legislatiei europene si nationale, preturile de piata ale carcaselor de bovine, porcine si ovine, precum si ale anumitor categorii de animale vii trebuie centralizate la nivel national. Clasele pentru înregistrarea preturilor de piata ale carcaselor de bovine se vor înregistra în Rapoartele nationale de preturi.


În sedinta Guvernului din 5 septembrie au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia. Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului si Ministerul Sanatatii vor realiza anual campanii de informare si constientizare, stabilind masurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere si eradicarea acestei plante. Totodata, vor crea o pagina speciala de prezentare a buruienii ambrozia pe site-urile proprii. Campania de informare, precum si stabilirea suprafetelor de teren infestate cu buruiana ambrozia vor fi realizate înca din anul 2018. Autoritatile locale vor identifica anual terenurile infestate cu ambrozia de pe raza teritoriala a unitatilor administrativ teritoriale si vor soma proprietarii sau detinatorii acestora în vederea luarii masurilor necesare pentru evitarea instalarii sau raspandirii acestei buruieni.


Editorial
Inca un dosar de coruptie da cosmaruri celor de la APIA. E de prin 2012. Trebuia sa se împarta niste ajutoare la saraci: ulei si faina. Pomana urma sa fie achitata de cei de la Bruxelles. Acolo unde functionari platiti regeste plang pe umarul celor care nu muncesc. Noi, în estul Europei, am învatat de mult ca "cine nu munceste, nu mananca!" Functionarii de la APIA, grabiti sa dea la popor faina si ulei pe gratis, n-au gasit în tara pe cineva care sa faca rost de alimente. Asa ca le-a venit în ajutor o firma de prin Bulgaria. Pe bulgarii astia i-a adus de mana la APIA un oarecare Sorin Adrian Gazdac, întamplator fiul unui fost senator obscur, Cezar Magureanu. Sper ca nici unul dintre dvs. nu va închipuiti ca ar fi vreo legatura între senator, APIA si banii europeni! Abia ce au intrat bulgarii si prietenul lor, fiul de senator, în cladirea APIA, ca au si sarit vreo cativa salariati ai institutiei sa le ofere toate detaliile despre afacere. Ca sa arate cat sunt de eficienti, le-au adus si contractele, sa le semneze. Oricare dintre noi, daca ne-am fi dus la APIA, am fi fost întampinati cu aceeasi bunavointa. Nici nu-mi închipui ca s-a discutat cu bulgarii ori cu senatorul ceva despre vreo spaga. Mai ales cei din conducerea Agentiei. In baza promisiunii bulgarilor ca vor livra faina si ulei romanilor saraci, APIA s-a grabit sa le plateasca un avans de aproape 19 milioane de euro. Asa cum fac cu fiecare dintre cei care solicita fonduri europene... Totul ar fi mers foarte bine daca nu interveneau procurorii statului paralel, care au vrut sa controleze livrarile. Caci, ca un facut, bulgarii au uitat sa mai aduca faina si uleiul platite de la Bruxelles. Vi se pare cumva ca asta e un caz de coruptie? Nu, nici vorba!